Pentru orarul de vară ce începe pe 28 martie și se încheie pe 30 octombrie 2010, compania Blue Air mai introduce două curse pentru care a și pus în vânzare bilete. Cele două noi destinații sunt Florența și Dublin.
Pe ruta București-Florența cursele vor fi zilnice, de luni până vineri, la un preț pornind de la 39,99 EUR, cu taxe incluse, biletul este valabil pentru o călătorie dus-întors.
Spre capitala Irlandei, Dublin, zborurile vor fi operate lunea și vinerea iar începând cu 1 iunie și în ziua de miercuri, prețul pornind de la 39,99 EUR, cu taxe incluse, pentru o singură călătorie.
Tot în orarul de vară, în speranța de a-și spori cota pe piața intraeuropeană, Blue Air mai introduce o cursă ce leagă alte țări decât România, este vorba de cursa Larnaca-Milano, o legătură între Cipru și Italia.