Din data de 10 ianuarie 2010 va intra în vigoare parteneriatul de tip code-share între compania din Statele Unite, US Airways și TACA Airlines (Transportes Aéreos del Continente Americano) din Salvador. Acest parteneriat va permite pasagerilor celor două companii să folosească serviciile companiei partenere în code-share, de exemplu pasagerii US Airways vor putea face conexiunea cu zborurile TACA prin hub-urile din San Salvador (El Salvador), San Jose (Costa Rica) și Lima (Peru), putând opta pentru destinții cum sunt Guatemala, Belize, Honduras sau Nicaragua. Pasagerii TACA Airlines vor avea la rândul lor accesul la piața US Airways prin conexiunile din Charlotte, Carolina de Nord.

În cazul în care plănuiți o călătorie spre sau din America Centrală e bine de știut că biletele se pot procura încă de pe 5 decembrie.