Primele două companii ce activează pe piața românească low-cost, Wizz Air și Blue Air, estimează că 2010 va fi un an care își va menține trendul ascendent, chiar dacă într-un ritm mai scăzut.
Astfel, pentru 2010 Blue Air merge pe prioritizarea investițiilor și amânarea celor ce nu sunt necesare în timp ce Wizz Air dorește să meargă în continuare pe politica de eficientizare a costurilor.
Natasa Kazmer, director corporate communications și public affairs la Wizz Air susține că piața românească va continua să crească dar într-un ritm mai lent din cauza crizei, creșterea urmând a veni tot din partea segmentului low-cost.
Aceasta a mai declarat că estimările privind numărul de pasageri se mențin la valoarea celor din 2009, aproximativ 1,7 milioane, compania maghiară așteptându-se totuși la un an la 2010 la fel de dificil ca și 2009 pentru sectorul aviatic.
La rândul lor, cei de la Blue Air susțin renunțarea la investițiile pentru segmentul travel și business în concordanță cu micșorarea bugetului clienților.